duminică, 16 octombrie 2011

CEI TREI MUSCHETARI 3D

La începutul filmului "Cei trei muschetari", eroii titulari, Athos (Matthew Macfayden), Porthos (Ray Stevenson) şi Aramis (Luke Evans) pleacă alături de Milady de Winter (Milla Jovovich) într-o misiune la Veneţia, pentru a fura planurile gândite de Leonardo DaVinci pentru o ambarcaţiune zburătoare. Pe drum, însă, ei sunt trădaţi de Milady, care lucrează pentru Cardinalul Richelieu (Christoph Waltz).

Să spui că filmul regizat de Paul W.S. Anderson (de altfel, soţul Millei Jovovich) îşi permite libertăţi cu textul lui Dumas e un eufemism. Însă e greu de înţeles de ce din poveste au dispărut şi bucăţi "picante", precum seducţia lui D’Artagnan de către Milady, de exemplu. Poate acestea n-au mai încăput din cauza bătăliilor din nori, între hibrizi de corăbii cu zeppeline sau secvenţei în care Milady face bungee-jumping de pe acoperiş pe un balcon al Versailles-ului, ajungând întrun seif în care navighează printre fire bine întinse, care ar putea felia pe oricine. 
D’Artagnan (Logan Lerman, "Percy Jackson") îi supără, pe rând, pe cei trei muschetari şi-i programează la duel. Înainte ca cei patru să-şi încrucişeze armele, ei sunt înconjuraţi de oamenii cardinalulului, 40 la număr, pe care-i înving.
Chiar dacă elementele SF din film nu merg aşa de bine, iar dialogul e de duzină, scenografia e perfectă, vibrantă şi grandioasă, iar costumele (lucrate manual în România) sunt migăloase, pline de detalii şi practic îţi iau ochii în fiecare scenă.
 SAMBATA,AM LUAT DRUMUL BACAULUI...LA MALL MAI EXACT...SA MA DELECTEZ CU UN FILM NOU SI 3D PE DEASUPRA........PRIMA MEA EXPERIENTA 3D....OARECUM "TIMORAT"...MI-AM LUAT OCHELARII DE LA INTRARE SI ASTEPTAM CA UN "COPIL" SA INCEAPA......E O EXPERIENTA....PLACUTA SA ZICEM,DOAR CA MI-AR PLACEA UN 3D..FARA OCHELARI.....SAU MACAR SA FI FOST NISTE OCHELARI FARA RAMA....NUMAI STICLA....CA PARCA MA UITAM PRIN "GAURA CHEII"....NU STIU ALTFEL CUM SA MA EXPRIM.....ERA PREA INGUSTA SI PREA CIUDATA SENZATIA SA TIN OCHELARII AIA CAM PREA MARI SI CU RAME PREA GROASE SI STICLA 3D PREA MICA.
  MA ROG....IN CELE DIN URMA AM INTELES CA 3D E PUTIN MAI REAL....UN PIC MAI APROPE DE ADEVAR.....S-A MERITAT...AM VAZUT,AM BAGAT LA CAP...AM MERS MAI DEPARTE....
  NOTA 8.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu