"Au trecut doi ani de cand ne-am despartit. Nu a putut uita. Nu m-a putut ierta. Alaturi de mine, nu ar mai fi putut sa traiasca fara sa-mi reproseze, fara sa-mi aduca aminte, fara sa ma faca sa sufar la randul meu, fara sa ma urasca. Stiu ca m-ar fi inselat doar ca sa simt si eu gustul tradarii, stiu ca s-ar fi prefacut ca nu-i pasa, dar i-ar fi pasat mai mult decat ar fi trebuit. Stiu ca nu ar mai fi putut sa ma iubeasca fara sa nu ma urasca."
Eu am gresit. Rau... M-am inselat... am inselat persoana pe care o iubeam (pe care o iubesc) cu o persoana pe care nu o iubeam. Un fapt imoral, ilogic, plin de contradictii, de neinteles... atunci cand afirmi sus si tare ca iubesti cu adevarat. Cu inteles...
In lipsa de luni de zile a realului partener de viata, singuratatea poate fi cel mai prost partener de viata si unul dintre cei mai rai sfetnici. Te poate impinge sa faci lucruri pe care in mod normal nu le-ai face. Ti se face dor de viata, de iubire, de imbratisare, de prezenta calda si vie a unui alt trup intins langa al tau. Din prostie, din inertie, din dorinta de a scoate amintirile de unde le-ai ascuns de mult, pentru ca gustul sampaniei este dulce si amortitor de sentimente, pentru ca iti lipseste mult o anumita persoana, lasi sa se intample cu o alta persoana. Cu un barbat oarecare, o atractie oarecare... Nici nu mai conteaza scuzele, circumstantele... oricum sunt toate de prisos. Se intampla o data... fara sa insemne nimic pentru tine, fara sa fie mai mult decat o incercare de calmare a hormonilor de cateva minute. Suficient pentru ca apoi... nimic sa nu mai fie niciodata la fel.
Dupa... te priveste in oglinda si nu te mai vezi pe tine. Iti vezi tradarea si il vezi pe el cum iti priveste tradarea. Te simti murdara. Hainele nu pot sa ascunde faptele trupului tau. Sufletul ti se face mic si se strange atat de mult ca nu-l mai simti in piept. Vrei sa fugi departe de tine, dar in orice colt te-ai ascunde, dai numai de tine, singura persoana din lume pe care nu ti-ai mai dori sa o mai vezi vreodata. Regreti din fiecare por de suflet si trup, dar stii ca nu o sa ajute la nimic. Faptele sunt consumate deja.
Au trecut doi ani de cand s-a terminat totul. El nu a putut uita. Nu m-a putut ierta. Alaturi de mine, nu ar mai fi putut sa traiasca fara sa-mi reproseze, fara sa-mi aduca aminte, fara sa ma faca sa sufar la randul meu.
Eu... traiesc cu suferinta... m-am obisnuit atat de mult cu ea... Nu am uitat. In ceea ce ma priveste... nu-mi doresc decat sa ma poata ierta. Ca sa ma pot ierta.
SURSA:
http://www.garbo.ro/articol/Familie/1993/Inseli-dar-te-poti-ierta-vreodata.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu